MAE român precizează, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că întrevederea dintre reprezentanții ministerului ungar de externe și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României la Budapesta a avut loc la solicitarea părții române, care a dorit să ceară lămuriri legate de intenția Ungariei de a ridica un gard la frontiera cu țara noastră
Cu acest prilej, precizează MAE român, partea ungară a informat asupra nemulțumirii legate de o declarație a premierului Victor Ponta privind maniera de tratare a solicitanților de azil de către autoritățile ungare, aspect comunicat ulterior și la nivel public de partea ungară.
Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta a mai informat că partea ungară a avut o reacție similară față de toți liderii europeni care au criticat modul de gestionare a crizei migranților de către autoritățile ungare.
„Ministerul român al Afacerilor Externe consideră că maniera de a acționa a părții ungare, astfel cum a rezultat din acțiunile și mesajele de astăzi, este inadmisibilă și contrară Parteneriatului Strategic. Prin aceste acțiuni, partea ungară încearcă să atragă partea română într-o dispută artificială, de natură a distrage atenția de la aspectele de fond ale problematicii migranților și de la efectul de auto-izolare pe care îl au măsurile promovate de partea ungară. MAE român dezaprobă ferm astfel de abordări”, se arată în comunicat.
De asemenea, sursa menționată precizează că în urma instrucțiunilor exprese ale ministrului român de externe, însărcinatul cu afaceri român a solicitat întrevederea de marți pentru „a reitera poziția fermă a României față de intenția părții ungare de a ridica un gard la frontiera cu țara noastră și pentru a cere explicații suplimentare referitoare la această inițiativă”.
„După cum este cunoscut, MAE român a reacționat deja public față de intenția părții ungare, partea română apreciind că ridicarea unui gard între două state membre ale Uniunii Europene și care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic, în conformitate cu spiritul european. Poziția părții române fusese comunicată părții ungare chiar la momentul transmiterii intenției construirii gardului”, se mai arată în comunicatul de presă al ministerului român.
Potrivit MTI, ministerul ungar de Externe l-a convocat marți pe însărcinatul cu afaceri român pentru a oferi explicații după declarațiile premierului Victor Ponta.
„Domnul Victor Ponta a făcut recent declarații inadecvate despre modul în care Ungaria gestionează criza imigranților”, precizează Ministerul ungar de Externe, citat de MTI.
Levente Magyar, secretar de stat pentru Comerț Exterior și Afaceri Externe în MAE ungar, a exprimat „surprinderea” în legătură cu „încercările constante ale lui Victor Ponta de a-și salva controversata sa poziție morală prin minciuni antiungare”, subliniază diplomația de la Budapesta.
Premierul Victor Ponta a declarat luni, la Târgu-Jiu, că, în prezent, capacitatea logistică a României nu permite primirea a mai mult de 1.700 de imigranți și că, dacă va putea, România va primi mai mulți refugiați, dar nu vrea ca aceștia „să fie tratați cu bâta”, cum fac vecinii unguri.